12.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Coronavirus. Peste 300 de olteni amendați pentru nerespectarea măsurilor de protecție

- Advertisement -

Autoritățile din Olt au continuat și la sfârșitul săptămânii trecute controalele în județ pentru a vedea dacă măsurile de protecție impuse pe perioada stării de alertă, în contextul pandemiei de COVID-19 sunt respectate. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, 301 de persoane din cele peste 850 verificate, care nu purtau măști sanitare de protecție, fiind sancționate contravențional.   

Pe fondul numărului mare de cazuri de Coronavirus înregistrate în ultimele zile, dar și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, în perioada 9 – 11 octombrie, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii locali, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, sub autoritatea Prefecturii Olt, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cele trei zile au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, acționând zilnic peste 200 de autorități cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul fiind limitarea răspândirii noului Coronavirus.

Peste 850 de persoane, 300 de obiective sau locații și 195 de mijloace de transport au fost verificate de forțele de ordine și reprezentanții DSP și DSVSA Olt, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 502 amenzi în cuantum de peste 80.000 de lei. Din totalul de peste 500 contravenții, 301 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală dispuse în această perioadă.

Autoritățile recomandă oltenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție și să nu să expună riscurilor.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți