Oltul a înregistrat marți un nou record al numărului de infecții cu virusul SARS-CoV-2 raportat de Grupul de Comunicare Strategică, respectiv 65, iar specialiștii Direcţiei de Sănătate Publică Olt au anunțat că majoritatea dintre acestea sunt cu transmitere comunitară. Însă, avem cazuri confirmate și în unele instituții publice, iar aici amintim cei șapte salariați ai Spitalului Municipal Caracal, patru angajați ai Spitalului Județean de Urgență Slatina și patru polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Iar cifrele oficiale arată că din totalul de 2.296 de persoane din județ infectate cu COVID-19, de la începutul pandemiei, 137 sunt încă internate în spital, 19 fiind pe Secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă Slatina şi Caracal.
Mai există 2.070 de olteni externaţi, peste 1.050 fiind vindecați, aproximativ 660 care s-au externat la cerere și în jur de 360 care au refuzat internarea și au intrat în izolare la domiciliu.
Potrivit statisticilor specialiștilor în sănătate publică, în județul Olt sunt şi 84 de persoane care au murit din cauza noului Coronavirus, de la începutul pandemiei, însă toate acestea aveau și comorbidități, dar și 10.890 care s-au testat pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Cătălin FIRCOIU