9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Construcții modulare pentru efectuarea triajului epidemiologic, montate la mai multe spitale din județ

- Advertisement -

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt au luat noi măsuri de prevenire și limitare a transmiterii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, iar în viitorul nu prea îndepărtat la mai multe spitale din județ vor ajunge construcții modulare care vor fi folosite pentru efectuarea triajului epidemiologic în cazul persoanelor afectate de COVID-19. Acestea vor fi montate la spitalele din Slatina, Caracal, Balș și Corabia, dar și la ISU.

Hotărârea CJSU Olt a fost discutată în ședința de joi și privește scoaterea de la rezervele de stat, cu titlu gratuit, a șapte construcţii uşoare din elemente modulate şi șapte radiatoare electrice, ce vor fi destinate organizării punctelor de triaj observaţional și epidemiologic al populaţiei afectate, care se va prezenta pentru acordarea asistenţei specializate în unităţile sanitare, respectiv dezechiparea, decontaminarea şi dezinfecţia echipajelor medicale de urgenţă SMURD.

Câte două astfel de construcții modulare și câte două radiatoare electrice vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Slatina – unitate medicală COVID-19 faza a II-a din Olt și la Spitalul Municipal Caracal – unitate medical suport COVID-19 din județ. Totodată, la Spitalul Orășenesc Balș, Spitalul Orășenesc Corabia și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt se va repartiza câte o construcție ușoară din elemente modulate și câte un radiator electric.

Echipamentele ar urma să vină de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în acest sens urmând a fi dată și o hotărâre de guvern.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți