3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Măsuri de limitare a răspândirii infecției COVID la azilul de bătrâni din Slatina, după pozitivarea a 119 rezidenți și angajați

- Advertisement -

Aproximativ 120 de salariați și asistați social de la Complexul de Servicii Persoane Adulte Slatina au avut până acum teste pozitive la virusul SARS-CoV-2, rezultatele fiind primite după ce în instituția din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, zilele trecute, s-a derulat acțiunea de recoltare a probe pentru determinarea acestei infecții. De aceea, la nivelul căminului de bătrâni s-au luat mai multe măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19.

În urma primirii rezultatelor la testările de săptămâna trecută, 27 au fost pozitive, acestea fiind în rândul angajaților, ocazie cu care s-a constituit focar de Coronavirus pe 15 octombrie. S-a procedat astfel și la testarea beneficiarilor, cu 92 de rezultate pozitive primite în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 17 și 18 octombrie.

Având în vedere cele 119 rezultate pozitive, specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt a dispus mai multe măsuri.

Printre acestea se numără carantinarea azilului de bătrâni din 15 octombrie, pentru o perioadă de 14 zile; organizarea activității privind delimitarea cazurilor pozitive de cele negative cu asigurarea circuitelor funcționale; solicitarea prin Consiliul Județean Olt pentru evaluarea personalului pozitiv izolat în complex din partea unui medic infecționist al Spitalului Județean de Urgență Slatina – Secția COVID-19; dezinfecția obiectivului cu o societate autorizată; repetarea testării în a opta zi a tuturor persoanelor, atât carantinate în centru, cât și la domicilii; asigurarea produselor de igienă personală – săpun, prosoape de unică folosință, antiseptice cutanate, asigurate de conducerea DGASPC Olt; asigurarea cu materiale de curățenie, substanțe dezinfectante și materiale de protecție personală – măști, mănuși, halate unică folisință, asigurate de conducerea DGASPC.

La apariția unei suspiciuni se vor lua măsuri în mod operativ cu anunțarea imediată a DSP, instituție care încă desfășoară ancheta epidemiologică la căminul de bătrâni din Slatina.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți