5.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Focar de Coronavirus și la Centrul de Abilitare și Reabilitare Drăgănești Olt

- Advertisement -

După focarele de la instituțiile din Spineni, Slatina, Cezieni, Caracal și singurul caz de la Fălcoiu, care sunt în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, a fost declarat un nou focar de COVID-19 la un alt centru al direcției, respectiv cel din orașul Drăgănești Olt.

Dintre cele 44 infecții noi cu virusul SARS-CoV-2 raportate marți de Grupul de Comunicare Strategică în județ, de la începutul pandemiei fiind înregistrate 2.813 cazuri, specialiștii Direcției de Sănătate Publică transmit că la Centrul de Abilitare și Reabilitare Drăgănești sunt nouă cazuri în rândul angajaților.

Totodată, au mai fost diagnosticate cu noul Coronavirus trei cadre didactice din trei unități de învățământ oltene diferite și un salariat al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, diferența fiind cazuri cu transmitere comunitară.

Iar din totalul celor 2.813 olteni confirmați cu infecția COVID-19, 156 sunt internați în spital, 23 fiind la Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă Slatina și Caracal. Alte 1.101 persoane sunt vindicate și 92 au încetat din viață. Potrivit statisticilor specialiștilor în sănătate publică, în Olt sunt şi 11.776 de olteni care s-au testat pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți