Eveniment important sâmbătă, în Sala Europa a Consiliului Județean Olt, unde noii consilieri județeni, dar și președintele Marius Oprescu, pentru al doilea mandat, care au fost aleși în urma alegerilor locale din 27 septembrie, au depus jurământul, constituindu-se astfel și noul consiliu județean.
Momentan, doar 29 de consilieri județeni din cei 32 care constituiesc Consiliul Județean Olt, împreună cu președintele Marius Oprescu, au depus jurământul, trei consilieri fiind invalidați, aceștia fiind înlocuinți de supleanți care urmează a depune jurământul în următoarea ședință a CJ.
După ce a depus jurământul, Oprescu a făcut și o scurtă declarație, spunând că atât el, cât și ceilalți consilieri județeni care au depus jurământul, vor lucra exclusiv în interesul cetățenilor.
„Este o onoare pentru mine și în același timp și un angajament al continuării dezvoltării județului Olt. Pentru mine, depunerea acestui jurământ reprezintă o garanție de îndeplinire întocmai a programului de guvernare local cu care ne-am prezentat în fața cetățenilor. De astăzi (sâmbătă n.r.), aici, în Sala Europa a Consiliului Județean Olt, toți consilierii județeni care au depus jurământul, indiferent de culoarea politică, vor trebui să lucreze exclusiv în interesul cetățenilor. Cred mai mult ca oricând că administrația publică locală trebuie să fie aproape de comunitate, pentru că oltenii au nevoie să aibă siguranța că domenii precum Sănătatea, Educația, Infrastructura, Economia vor fi prioritare în viitorul mandat. Voi rămâne același președinte al oltenilor și îi asigur pe aceștia că ușa Consiliului Județean și a cabinetului meu vor fi permanent deschise, pentru că dialogul și echilibrul sunt cheia unei administrații publice de succes și în interesul cetățenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean.
La ședința de învestire în funcții a fost prezent și prefectul de Olt Florin Homorean, care a ținut să le urez succes în activitate noilor consilieri județeni, dar și lui Marius Oprescu, care a preluat cel de-al doilea mandat de președinte al instituției administrative.
„Ne așteaptă un mandat 2020 – 2024 cu multe provocări, cea mai mare provocare în momentul de față o reprezintă pandemia COVID-19, perioadă în care trebuie să ne respectăm cu toții, să ne sprijinim unii pe alții, astfel în cât să fim în măsură să adoptăm cele mai bune măsuri pentru a ne proteja cetățenii județului. De asemenea, în acest orizont de timp trebuie să existe proiecte care să aducă județul Olt la nivelul comunităților similare din Uniunea Europeană, să avem acces cu toții la servicii de calitate – de alimentare cu apă, de canalizare, de gestionare a deșeurilor, de alimentare cu energie electrică, astfel încât niciun cetățean din județul nostru să nu sufere. Trebuie să creăm locuri de muncă împreună, astfel încât cetățenii noștri din județ, care acum pleacă în afara României și muncesc pentru alte state, să se întoarcă acasă și să se bucure de condiții de viață cel puțin similare cu cele de peste granițele țării, mai ales în vestul României, drept pentru care cred că va fi o perioadă grea pentru dumneavostră, dar Prefectura Olt vă va fi un partener în derularea oricăror proiecte de interes județean. Mult succes!”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Din noul legislativ județean fac parte 21 de consilieri ai PSD și 11 ai PNL: Virgil Delureanu, Mariana Matei, Cătălin Ionuț Ivan, Ion Adrian Bărbulete, Nicolae Vitan, Ion Lucian Bondrescu, Mirela Vasile – PSD, Ilie Irimia, Iulia Daniela Vlad, Dorin Teodor Postelnicu, Ionel Cristian Gheorghe, Adrian Iordache, Toma Prună, Emil Vergilius Marinescu, Constantin Popescu, Ioan Nedelea, Valeria Gălan, George Șofaru, Cristian Butnariu, Ilie Hău, Bogdan Daniel Florin Matei (PSD), Ion Voicu, Viorel Dumitrescu, Gheorghe Alin Sorin Ciucu, Dumitru Căleală, Gheorghe Bujgoi, Gigi Nicolae Ghencea, Cătălin Petrișor Giurea, Ilie Sterie, Florea Niculae, Ionel Bogdan Crușoveanu, Marian Viorel Anghel (PNL).
Având majoritate, PSD este și cel care dă cei doi vicepreședinți, aceștia fiinf Virgil Delureanu și Ionuț Ivan.
Cătălin FIRCOIU