Peste 4.800 de persoane, încadrate în muncă de la începutul anului prin AJOFM Olt

Peste 4.800 de persoane, majoritatea din categoria greu ocupabile, au fost încadrate în muncă în primele nouă luni ale acestui an în judeţul Olt prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), potrivit unui comunicat al instituţiei remis vineri AGERPRES.

Peste o treime dintre persoanele angajate pin măsurile şi serviciile oferite de AJOFM Olt au vârsta de peste 45 de ani.

“Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie 2020, 1.844 au peste 45 de ani, 989 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 818 au între 25 şi 35 de ani, iar 1.206 sunt tineri sub 25 de ani. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt în anul 2020, 4.242 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile”, precizează sursa citată.

De la începutul acestui an şi până la finalul lunii septembrie, AJOFM Olt a acordat asistenţă pentru 16.304 persoane în vederea înregistrării în evidenţe ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau cuprinderea în măsuri active.

AJOFM Olt a menţionat că vor continua şi în luna noiembrie programele de formare profesională pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, fiind aşteptate la cursuri 84 de persoane, care se pot pregăti pentru meseriile de inspector resurse umane, manichiurist – pedichiurist, barman, lucrător în comerţ, operator introducere, validare şi prelucrare date.

În judeţul Olt la finalul lunii septembrie erau 9.460 de şomeri, mai mult de o treime fiind persoane cu vârste de peste 50 de ani.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<