Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de marți, în jurul orei 06:00, la intersecția străzilor Primăverii și Crișan din apropierea Pieței Zahana. Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, patru persoane fiind rănite și transportate la spital.
Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, dar și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au acționat la locul producerii evenimentului rutier.
Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat căîn accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane, iar în urma impactului dintre acestea, unul dintre pasageri a rămas încarcerat.
„Pompierii au acționat pentru extragerea victimei încarcerate, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale și asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Criva (Piatra Olt n.r.), a fost preluat de echipajul SMURD, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu suspiciune de fractură de claviculă. Pacientul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Tot la UPU Slatina au fost transportate și cele trei persoane aflate în celălalt autoturism implicat în accident. Șoferul, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Motru, conștient, cu traumatism cranio-cerebral, pasagera din dreapta față, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, cu traumatism toracic și pasagera aflată pe bancheta din spate, în vârstă de 37 de ani, din București, cu fractură la membrul inferior, stâng. Șoferul mașinii în care a fost victima încarcerată a refuzat transportul la spital”, a spus reprezentantul ISU.
Echipajele de pompieri au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Totodată, la locul evenimentului au ajuns și polițiștii rutieri pentru a stabili împrejurările producerii acestuia.