8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Măsurile de protecție individuală, nerespectate de zeci de olteni

- Advertisement -

Forțele de ordine au desfășurat, în ultimele 24 de ore, au desfășurat în județul Olt, în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe şi târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În urma misiunilor, zeci de olteni au fost amendați pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Prefecturii, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, au intensificat controalele privind modul în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Coronavirus.

La activităţile de verificare desfășurate miercuri au participat 190 de forţe de ordine, fiind verificate 58 de societăți comerciale, precum şi 64 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 340 de persoane, iar pentru abaterile constatate oamenii legii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Autoritățile recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți