De vineri începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie, iar Marius Oprescu, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Olt, declară că obiectivul formațiunii politice pe care o reprezintă este acela de câștigare a acestui scrutin electoral atât în județ, cât și la nivel național. Totodată, politicianul speră ca PSD Olt să aibă în Parlamentul României doi senatori și patru deputați.
„Obiectivul este câștigarea acestor alegeri, atât la nivel județean, dar și național. Așa cum ați văzut ultimele sondaje ne dau aproape la egalitate cu Partidul Național Liberal, numai că noi suntem pe un trend de creștere și ei sunt pe un trend de scădere. În ceea ce privește județul Olt, așa cum cetățenii ne-au acordat votul și la alegerile locale, sunt convins că ei vor fi alături de noi și la alegerile parlamentare, mai ales că noi avem un program de guvernare național cu care venim în fața electoratului. (…)”, spune Marius Oprescu.
Președintele PSD Olt a vorbit și despre targetul formațiunii politice la aceste alegeri parlamentare, dar și despre campania electorală care, la fel ca la locale, se va desfășura în condiții speciale, având în vedere contextul actual al pandemiei de Coronavirus.
„Încercăm să scoatem doi senatori și patru deputați, iar eu sunt convins că vom reuși acest lucru și, așa cum știți, noi ne bazăm pe studii sociologice, aceste lucruri pe care le propunem nu le facem după ureche. Va o fi campanie destul de grea, așa cum știți noi, ca și la locale, ne-am exprimat interesul de a amâna aceste alegeri, după cum vedeți, în urma alegerilor din septembrie, rata de infectare a crescut foarte mult, pentru că atunci oamenii au intrat în contact, lucrurile de atunci au degenerat și au evoluat într-un mod negativ, după cum înțeleg ne apropiem de 10.000 de cazuri pe zi. Este o situație gravă. Noi am propus și parlamentarele să fie amânate până în primăvară, din păcate cei de la guvernare își doresc foarte mult aceste alegeri pentru că știu că până la primăvară, din bruma asta de procente pe care o mai au se va alege praful și atunci, bineînțeles, pun pe primul loc interesul lor personal, acela de a câștiga cât mai multe procente să le asigure într-o formulă sau alta, folosindu-se și de faptul că au președintele țării, să le asigure guvernarea și nu se gândesc la sănătatea românilor. Probabil absenteismul va fi unul ridicat și nici nu putem să îi condamnăm pe români, uitați-vă ce se întâmplă pe fiecare zi la noi în țară”, a conchis Marius Oprescu.