Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, în colaborare cu cei din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră, au acționat, între 22 octombrie – 5 noiembrie, în județul Olt pentru a verifica respectarea normelor sanitare și a legalității privind transportul de elevi la și de la unitățile de învățământ, în contextul actual al pandemiei COVID-19. Oamenii legii au constatat mai multe nereguli, fiind aplicate amenzi în special conducătorilor auto de transport public de persoane pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară privind distanțarea în mijlocul de transport, dar și călătorilor găsiți fără mască de protecție. În total, peste 340 de vehicule au fost verificate.
Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că acțiunea polițiștilor s-a desfășurat zilnic, în zilele lucrătoare, exclusiv pe două intervale de timp, ce au acoperit intrarea sau ieșirea elevilor în și din unitățile de învățământ, respectiv între orele 07:00 – 09:00 și 11:30 – 13:30.
„Zilnic, în medie, la acțiuni au participat peste 35 de politiști. Cu ocazia acțiunii desfășurate au fost efectuate mai multe controale în trafic, fiind verificate 345 de autovehicule destinate transportului de persoane, din care 120 transport școlar elevi și 225 autovehicule transport public”, a spus reprezentantul IPJ.
S-au constatat și nereguli, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenționale șoferilor de transport public de persoane, din care 19 la Legea 55 din 2020, în valoare de 1.500 lei, pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară privind distanțarea în mijlocul de transport. Totodată, s-au dat 12 amenzi la Legea 55 din 2020, în valoare de 2.000 de lei, pasagerilor din autovehiculele de transport persoane, din care două sancțiuni cu avertisment aplicate elevilor, pentru că nu purtau masca de protecție în autovehiculul de transport public persoane.
Cu privire la transportul școlar al elevilor cu autovehicule speciale, polițiștii nu au constatat nereguli, fiind respectate normele de protecție sanitară atât de elevi, cât și de conducătorii autovehiculelor și a cadrelor care însoțeau elevii, a conchis Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.