9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Doi slătineni confirmați cu Coronavirus, dar fără comorbidități, au pierdut lupta cu boala

- Advertisement -

Trei persoane din municipiul Slatina, printre care și un bărbat de doar 38 de ani, care au fost diagnosticați cu infecția COVID-19, au încetat din viață la Spitalul Județean de Urgență Slatina, dar și la Spitalul Clinic Colentina din Capitală. Slătineanul, ca de altfel și un alt bărbat de 53 de ani, tot din Slatina, au pierdut lupta cu boala, deși nu aveau boli asociate.

Pe 27 octombrie a fost internat bărbatul de 38 de ani la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar în data de 5 noiembrie acesta a murit, cauzele decesului fiind, potrivit specialiștilor Direcției de Sănătate Publică Olt, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie și infecția COVID-19. Slătineanul nu avea ale probleme de sănătate, ca și bărbatul de 53 de ani, tot din Slatina, care a fost internat la Spitalul Slatina pe 4 noiembrie, iar decesul a acestuia a avut loc vineri, 6 noiembrie. Cauzele decesului au fost stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie și infecția COVID.

Totodată, și pe 4 noiembrie a mai murit un oltean, respectiv o femeie de 77 de ani, tot din Slatina, aceasta fiind transferată la Spitalul Colentina din municipiul București pe 17 octombrie de la Spitalul Județean de Urgență Slatina pe 17 octombrie, când a fost internată aici. Cauzele morții sale au fost stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie acută, pneumonie și infecție COVID-19. Bătrâna avea comorbidități precum hipertensiune arterială grad II, fibrilație atrială paroxistică, diabet zaharat tip II și boală cronică de rinichi.

Situația epidemiologică la zi

4.494 de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei de Coronavirus;

Șapte salariați ai SJU Slatina, patru cazuri în unități de învățământ, un angajat Spitalul Orășenesc Corabia, un salariat Spitalul Municipal Caracal, un funcționar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt și un polițist al Inspectoratului de Poliție Județean Olt printre ultimii olteni infectați cu virusul SARS-CoV-2;

1.283 persoane vindecate și externate;

172 persoane internate în spital;

24 pacienți în Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă;

142 teste recoltate luni, 9 noiembrie;

124 de decese.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți