14.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Primăria Potcoava accesează fonduri europene necesare achiziționării de tablete și alte echipamente IT pentru elevi și profesori

- Advertisement -

Tot mai multe unități administrative teritoriale din județul Olt depun proiecte pentru a accesa fonduri europene în vederea achiziționării de tablete și alte echipamente IT atât de necesare elevilor și dascălilor, mai ales în contextul actual al pandemiei de COVID-19 în care toate unitățile de învățământ fac cursuri în sistem online. Astfel, primăriilor care deja au cumpărat aceste echipamente IT prin diverse programe sau urmează să facă acest lucru se alătură și Primăria orașului Potcoava.

Recent, autoritățile locale din Potcoava au depus un proiect european prin Programul Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, pentru o economie digitală competitivă, având ca obiect „Achiziția de echipamente din domeniul tehnologiei – IT mobile, respectiv tablete, echipamente și dispozitive necesare activității didactice pentru elevii şi cadrele didactice din învățământul preuniversitar, orașul Potcoava, județul Olt”. Valoarea totală a echipamentelor pentru ca procesul de învățământ online să se desfășoare în bune condiții, dar și pentru acordarea de șanse egale tuturor elevilor, este puțin peste 1,5 milioane lei.

Potrivit Primăriei Potcoava, proiectul presupune: dotarea a 730 de elevi cu tablete pentru învățământ online, dotarea a 59 de profesori cu laptopuri pentru învățământ online, doatrea celor 31 săli de clasă cu camere web videoconferință pentru învățământ online, dotarea celor 23 săli de clasă cu table interactive pentru desfășurarea învățământului online, dotarea celor 31 de clase cu router Wireless și cu sistem All In One pentru desfășurarea orelor de clasă online și asigurarea pentru cele 31 săli de curs cu instalare, configurare, punere în funcţiune, crearea unei rețele pentru a facilita desfășurarea orelor online.

„Ne pasă de școală și de copiii noștri!”, este mesajul transmis de administrația locală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți