11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Piteștean, cercetat penal de polițiștii din Olt pentru filmarea ilegală cu drona a unei înmormântări la Colonești

- Advertisement -

Un bărbat de 35 de ani, din municipiul Pitești, este anchetat de polițiștii din Olt după ce, pe parcursul zilei de sâmbătă, a filmat ilegal cu drona o înmormântare, în zona comunei Colonești.

Polițiștii Poliției orașului Scornicești, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul de Acțiuni Speciale, în timp ce efectuau activități privind modul de respectare a măsurilor impuse de starea de alertă, sunt oamenii legii care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona comunei Colonești, piteșteanul a ridicat de la sol o dronă, cu scopul de a capta imagini de la o slujbă religioasă privind înhumarea unei persoane, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă un certificat de înmatriculare sau identificare pentru dronă şi nici autorizaţie de navigabilitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal”, a spus Cristian Grigorescu, reprezentantul IPJ.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de înmatriculare sau identificare şi exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de navigabilitate sau documente echivalente, conform prevederilor Codului Aerian, urmând ca documentele întocmite să fie înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Totodată, drona folosită ilegal de piteșteanul de 35 de ani, pentru filmarea înmormântării, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți