18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Premierul Ludovic Orban, mulțumit de progresul lucrărilor de pe șantierul Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești

- Advertisement -

Ludovic Orban, premierul României, a fost prezent sâmbătă pe șantierul Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești, Tronsonul 2 – Loturile 1 și 2, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Șoseaua de mare viteză tranzitează și județul Olt, iar prim-ministrul a fost în vizită pe sectorul de drum de la limita județelor Olt și Dolj, dar și la ieșirea din comuna Slătioara spre orașul Piatra Olt, unde acesta se intersectează cu Drumul Județean 677. Orban a făcut aici și o scurtă declarație de presă, declarându-se mulțumit de progresul lucrărilor și spunând că este optimist că acestea for fi finalizate înainte de termen.

„Firma domnului Umbrărescu (constructorul n.r.) nu mă surprinde, întrucât am mai fost pe Centura Bacăului și acolo am fost impresionat de lucrările extraordinare şi cred că va fi dată în circulaţie cât de curând. Şi aici, lucrările se derulează într-un ritm extrem de susţinut. Deja pe 70 la sută se va ajunge în situaţia de a se putea turna asfalt. Podul peste râul Olt (din zona Milcov n.r.), care este spectaculos, este în faza de tablier metalic. Lucrurile evoluează foarte bine, sunt optimist că lucrările se vor termina înainte de termenul prevăzut în contract”, a declarat premierul României.

Premierul României, Ludovic Orban, a verificat astăzi stadiul lucrărilor efectuate pe șantierul. Pe parcursul vizitei pe șantierul Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești, Ludovic Orban a fost însoțit de Bogdan Bratu, directorul general regional al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Craiova, care i-a prezentat datele actuale ale șantierului, iar la susținerea declarației de presă susținută în zona comunei Slătioara alături de președintele Partidului Național Liberal au mai fost prefectul de Olt Florin Homorean, deputatul de Olt și vicepreşedintele PNL pentru Regiunea Sud – Vest Oltenia Gigel Știrbu, candidatul formațiunii politice pentru un nou loc de deputat în Camera Deputaților, Ana Maria Ciaușu, secretarul general al PNL Olt și candidat pentru un loc de deputat la alegerile parlamentare din 6 decembrie, dar și reprezentanți ai constructorului.

Două tronsoane din cele patru ale șoselei de mare viteză, respectiv II și III, tranzitează județul Olt. Tronsonul II, Loturile 1 și 2, care începe de la limita județelor Dolj și Olt și trece pe teritoriile localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, acesta incluzând și centurile de ocolire ale orașului Balș și municipiului Slatina, dar și Tronsonul III care tranzitează unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești până la limita județelor Olt și Argeș. Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești are o lungime de 121,185 kilometri și o valoare estimată la puțin peste 5,5 miliarde de lei, proiectul, care urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului 2023, fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți