14.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Aproape 300 de olteni, amendați pentru nepurtarea măștii de protecție și nerespectarea restricțiilor nocturne

- Advertisement -

Cum deplasarea pe timpul nopții, în intervalul orar 23:00 – 05:00, se face pe baza unei declarații pe proprie răspundere de aproape o lună, iar purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie atât în spațiile deschise, cât și cele închise, forțele de ordine au intensificat activitățile de verificare a modului în care aceste măsuri sunt respectate, la fel și prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Iar pentru că nu purtau mască sau au fost găsiți pe stradă noaptea, fără a putea prezenta un document prin care să-și poată justifica deplasare, aproape 300 de olteni au fost amendați cu aproximativ 36.000 de lei.

Cătălin FIRCOIU

În ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Prefecturii Olt, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 250 forţe de ordine zilnic, fiind verificate 231 de societăți comerciale, precum şi 143 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.340 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 286 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 35.950 de lei, dintre care 261 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 31.450 de lei și 25 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 4.500 de lei.

Autoritățile recomandă încă odată tuturor cetăţenilor din județul Olt să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți