10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste o mie de forțe de ordine, în misiune pentru desfășurarea în bune condiții a scrutinului electoral

- Advertisement -

Peste 1.000 de oameni din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenate duminică, 6 decembrie, în organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare și au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Cătălin FIRCOIU

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că măsurile urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale MAI, Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt, precum și alte structuri ale ministerului, se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

„Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții”, spune reprezentantul IPJ.

În zilele de 5 și 6 decembrie, nu mai puțin de 1.133 efective, dintre care 532 de poliţişti, 246 de jandarmi și 174 de pompieri vor asigura paza şi protecţia a 362 de secţii de votare, din totalul celor 380 ce s-au constituit în judeţul Olt, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale MAI.

Duminică, 162 de poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 66 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști, a adăugat Cristian Grigorescu.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 392 lucrători MAI vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt a mai precizat că „în ziua procesului electoral, inspectoratul va avea în responsabilitate 222 de secţii de votare, constituite în 216 locaţii, unde vor fi prezenţi 532 de poliţişti, Jandarmeria Olt va avea în responsabilitate 82 de secții de votare dispuse în 81 de locații, unde vor fi prezenți 246 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță și a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare. 174 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiștii ISU au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina IPJ Olt, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. „Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant MAI!”, a conchis reprezentantul Poliției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți