15.4 C
Slatina
joi,15 octombrie,2026

Ultimele Articole

Marius Oprescu, după deblocarea crizelor politice: „Suntem parte a soluției. România are nevoie urgentă de un guvern stabil și de o nouă direcție economică”

- Advertisement -

Ieșirea din blocajul politic și economic care a marcat ultimele luni aduce în prim-plan decizia social-democraților de a-și asuma guvernarea. La finalul ședinței Consiliului Județean Olt de joi, 15 octombrie 2026, Marius Oprescu, președintele CJ Olt și liderul PSD Olt, a explicat detaliat rațiunile din spatele acestei mutări politice, punctând urgența măsurilor economice și sociale de care țara are nevoie imediată după perioada de guvernare condusă de Ilie Bolojan.

Situația din sistemul sanitar și pregătirile pentru sezonul rece reprezintă prioritățile absolute menționate de liderul social-democrat. „România are nevoie urgent de un guvern stabil”, a declarat Marius Oprescu, atragând atenția că una dintre cele mai urgente măsuri este rectificarea bugetară, în condițiile în care se apropie sezonul rece, iar fondurile alocate unor instituții publice ar fi insuficiente. În sistemul sanitar, lipsa unei rectificări rapide amenință direct funcționarea unităților medicale. „Casa Națională de Sănătate nu mai me are bani să asigure contractele cu spitalele”, a afirmat Oprescu, avertizând asupra consecințelor pe care întârzierea măsurilor bugetare le-ar putea avea asupra funcționării unităților medicale începând chiar de luna viitoare. Pe lângă blocajele din sănătate, acesta a susținut că România are nevoie de un buget pentru anul viitor adoptat la timp, fără repetarea situației din acest an, când bugetul a fost aprobat în luna aprilie, menționând totodată necesitatea asigurării stocurilor de gaze pentru iarnă și adoptarea unor măsuri privind prețurile carburanților.

Marius Oprescu a lansat și o critică fermă la adresa politicilor economice din ultimul an și jumătate, considerând că România are nevoie de o altă abordare și de un plan concret pentru perioada următoare. „Cred că, după perioada de un an și ceva, în care Bolojan ne-a arătat ce înseamnă, de fapt, reformele care au adus România în cap, este nevoie să schimbăm direcția economică a României și pentru acest lucru este nevoie de un plan”, a declarat liderul PSD Olt. Acesta a explicat că decizia social-democraților de a participa la guvernare a fost luată în contextul celor șase luni de criză politică și al nevoii de a debloca activitatea guvernamentală. „Partidul Social Democrat are acest program de guvernare, știe ce are de făcut pentru următoarea perioadă și, așa cum spunea și președintele partidului, Sorin Grindeanu, Partidul Social Democrat, ieri, într-un Consiliu Politic Național, a hotărât să fie parte a soluției și nu să blocheze o țară întreagă din cauza orgoliilor și a unor oameni”, a precizat Oprescu.

O noutate importantă pentru regiunea noastră este prezența a trei reprezentanți ai Olteniei pe lista propusă de PSD pentru viitorul guvern – Barbu, Marinescu și Popa. Întrebat despre această reprezentare, președintele CJ Olt a reliefat faptul că decizia reflectă importanța regiunii pentru social-democrați. „Arată că Partidul Social Democrat recunoaște că în Oltenia există un bazin electoral puternic al partidului. Și atunci, ca atare, și o parte dintre membrii guvernului sunt de aici din Oltenia”, a explicat acesta. Președintele CJ Olt a susținut că prezența celor trei reprezentanți în Executiv ar putea contribui la dezvoltarea regiunii prin politicile publice promovate la nivel guvernamental: „Cred că avem nevoie de acest lucru pentru dezvoltarea Olteniei și, iată, prin acești oameni, vom încerca să ridicăm cât mai mult zona noastră, prin politicile publice pe care le vom face în acest guvern”. Liderul PSD Olt a amintit că, în trecut, regiunile Oltenia și Moldova au contribuit semnificativ la rezultatele electorale ale partidelor, în timp ce funcțiile guvernamentale ar fi revenit mai ales reprezentanților din alte zone ale țării, pledând pentru o reprezentare echilibrată a regiunilor în Guvern.

În ceea ce privește șansele de învestire a noului Executiv, Marius Oprescu s-a declarat optimist, estimând că România va avea un guvern stabil în cel mai scurt timp. „Din punctul meu de vedere, în momentul de față, guvernul Luca Niculescu are mari șanse să treacă”, a afirmat acesta. Întrebat dacă, după învestire, sunt așteptate schimbări și la nivelul instituțiilor din teritoriu, președintele Consiliului Județean Olt a evitat speculațiile, insistând că prioritatea imediată este instalarea noului Cabinet: „Haideți întâi să luăm lucrurile pe rând, cred că este nevoie să vedem că acest guvern va trece. Se va întâmpla, din informațiile mele, cel târziu marți seara vom avea un guvern stabil și pe urmă vom vedea exact ce avem de făcut”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți