Polițiștii olteni au depistat, zilele trecute, un transport ilegal de cherestea în zona comunei Dobrosloveni, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Cătălin FIRCOIU
Un bărbat din judeţul Bistriţa Năsăud conducea ansamblul de vehicule în care transporta material lemnos, respectiv 40,68 metri cubi de cherestea, iar în urma inventariei s-a constatat un surplus de marfă.
„În urma inventarierii materialului lemnos, de specialiştii Ocolului Silvic Caracal, a rezultat o cantitate de 54,74 metri cubi de cherestea, cu 14,06 metri cubi în plus faţă de cantitatea menţionată în aviz. Cantitatea în plus a fost ridicată în vederea confiscării şi predată reprezentanţilor Ocolului Silvic Caracal, iar ansamblul de vehicule a fost lăsat în custodia societăţii transportatoare”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.
Sursa citată mai arată că în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase în volum de peste zece metri cubi, neînsoţite de documente specifice, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 46 din 2008, modificată.