4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 1.300 de persoane, legitimate de autorități în timpul verificărilor pe linia limitării răspândirii infecției SARS-CoV-2

- Advertisement -

Zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, au fost din nou verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Forțele de ordine participante la acțiuni au legitimat aproape 1.300 de persoane, iar în urma controalelor au fost aplicate și în jur de 50 de amenzi, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.

Cătălin FIRCOIU

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Prefecturii Olt, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Numai la controalele de marți, peste 210 forţe de ordine au fost implicate, fiind verificate 74 de societăți comerciale, precum şi 49 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.270 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 8.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Autoritățile recomandă oltenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți