2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Impact violent între două mașini la Găneasa. Una dintre ele a părăsit drumul și a intrat într-un copac

- Advertisement -

Eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, miercuri dimineață, pe Drumul Național 65 – European 574, în comuna Găneasa. O autoplatformă și un autoturism au intrat în coliziune, unul dintre acestea părăsind partea carosabilă și lovind un pom.

Accidentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare, spun polițiștii rutieri care au intervenit la fața locului în urma unui apel la 112.

„Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, unul dintre acestea părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac. Persoanele implicate au refuzat transportul la spital. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar șoferul care a efectuat neregulamentar depășirea a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți