4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Microbuze cu pasageri și un TIR cu fructe au derapat pe drumurile din Olt, din cauza zăpezii

- Advertisement -

Codul galben de ninsori abundente și-a intrat în drepturi în Olt, în dimineața zilei de luni pe drumurile publice care tranzitează județul producându-se trei evenimente rutiere ușoare. În localitatea Movileni și între comunele Brebeni și Schitu, două microbuze de pasageri au derapat din cauza zăpezii depuse pe carosabil și au părăsit drumul, iar la Balș un TIR încărcat cu fructe a ajuns în șanț.

Alin Basășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că luni dimineață, în comuna Movileni, un microbuz cu opt pasageri a derapat în afara carosabilului. Acesta a fost repus pe carosabil cu ajutorul unui buldoexcavator al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Movileni.

Un alt microbuz a ajuns în șanț și între comunele Brebeni și Schitu. Nu au fost victime, iar puținii pasageri care se aflau în acesta au fost preluați de un alt mijloc de transport în comun pentru a-și continua drumul până la destinație.

Tot luni dimineață, la intrarea în orașul Balș, dinspre Craiova, un autocamion încărcat cu fructe a derapat în șanț. Traficul s-a desfășurat tot timpul normal, urmând ca acesta să fie repus pe carosabil, cu ajutorul unor utilaje de mare capacitate.

Polițiștii rutieri au intervenit la toate cele trei evenimente, pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care acestea au avut loc.

Pe celelalte tronsoane de drum nu s-au înregistrat probleme deosebite, în județul Olt circulându-se în condiții de iarnă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți