8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

25 de infecții noi COVID-19 și trei decese în județul Olt, anunțate într-o zi

- Advertisement -

Oltul are deja 9.955 de cazuri de Coronavirus, înregistrate de la începutul pandemiei, potrivit comunicării de marți a Grupului de Comunicare Strategică. Numai în ultima zi s-au raportat 25 de îmbolnăviri noi cu virusul SARS-CoV-2 în județ, iar pe lângă acestea continuăm să avem bolnavi aflați în spital reconfirmați cu boala. Din păcate, în 24 de ore s-au anunțat trei decese.

Potrivit cifrelor oficialilor de la Centru, distinct de cele 25 de cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților internați în unitățile medicale din județul Olt, care erau deja pozitivi, într-o singură zi au fost 15 persoane reconfirmate pozitiv cu COVID-19.

Totodată, sunt și 225 de olteni care au pierdut lupta cu boala, de la începutul pandemiei, trei dintre decesele acestora fiind comunicate marți.

Unul dintre acestea este al unui bărbat, în vârstă de 77 ani, din mediul rural, care pe 30 decembrie 2020 s-a internat la Spitalul Județean Slatina, în aceeași zi fiind și confirmat. Din nefericire, pe 9 ianuarie, acesta a murit, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, insuficiență respiratori și infecția COVID-19. Ca și boli asociate, bătrânul avea hipertensiune arterială grad II și adenom de prostată.

Un alt deces este al unui bărbat de 88 de ani, din mediul rural, internat la Spitalul Slatina pe 5 ianuarie, iar duminică, 10 ianuarie, a murit, cauzele fiind stop cardiorespirator, bronhopneumonie, insuficiență respiratorie și infecția cu virusul SARS-CoV-2. Comorbiditățile pe care acesta le avea sunt fibrilație atrială și flutter alte forme de cardiopatie ischemică cronică.

Tot un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din mediul rural, a murit în aceeași zi de 10 ianuarie. Pe 26 decembrie 2020, acesta s-a internat la SJU Slatina, ziua următoare fiind diagnosticat cu noul Coronavirus. Cauzele decesului au fost stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie, bronhopneumonie și infecția COVID 19, boala de care acesta mai suferea fiind diabet zaharat tip II.

La ora actuală, rata de infectare cu Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, este de 0,68 la mia de locuitori în județ, Oltul fiind unul dintre cele 17 județe ale țării care în prezent se situează în zona verde.

Cum arată datele oficiale legate de cazurile de Coronavirus

9.955 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei

25 de cazuri noi

9.089 cazuri vindecate de la începutul pandemiei

90 de persoane internate, dintre care 19 pe secțiile Anestezie și Terapie Intensivă ale unităților medicale oltene

551 de persoane izolate la domiciliu

641 de persoane carantinate la domiciliu

25.670 de persoane testate COVID-19

225 de decese

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți