12.3 C
Slatina
vineri,17 mai,2024

Ultimele Articole

Peste 900 de kilograme de obiecte pirotehnice, confiscate în cadrul acțiunii „Foc de artificii”. 11 dosare penale întocmite

- Advertisement -

Pentru aproape două luni, polițiștii din cadrul IPJ Olt au fost prezenți în tot județul pentru a preveni orice evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Astfel, în urma acțiunii „Foc de artificii” care a a ajuns la final, au întocmit peste zece dosare penale, au dat trei amenzi și au confiscat peste 900 de kilograme de articole pirotehnice. Două persoane au fost rănite din cauza nerespectării legislației în domeniu.

Polițiștii au efectuat, în perioada 26 noiembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, acţiuni şi controale atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Au fost vizate persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializau ambulant articole pirotehnice.

„Activităţile au avut scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2020 – 2021”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.       

În cele aproximativ două luni, polițiștii olteni au întocmit 11 de dosare penale și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei. De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate, inclusiv percheziții domiciliare, s-au ridicat în vederea confiscării peste 900 de kilograme de materiale pirotehnice, în valoare de 22.700 de lei.

Din cauza nerespectării legislației privind articolele pirotehnice, două persoane au suferit vătămări. Persoanele rănite sunt doi copii, în vârstă de 8, respectiv 14 ani, unul din orașul Potcoava și celălalt din Drăgănești Olt. Ambii s-au jucat cu petarde, iar dacă minorul din Potcoava a suferit răni minore, cel din Drăgănești Olt s-a ales cu arsuri pe față și a necesitat tratament de specialitate. Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an.   

„Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P 1, apărute pe piața românească, nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic. De asemenea, persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate”, a conchis reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți