19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Câte centre sunt funcționale pentru desfășurarea celei de-a doua etape de vaccinare anti COVID-19

- Advertisement -

Prefectura Olt anunță că de vineri, 15 ianuarie, în județ este programată și activitatea de vaccinare pentru categoriile de persoane din etapa a doua. În cadrul acesteia, ar urma să fie imunizați beneficiarii din centrele de îngrijiri rezidențiale, care se va realiza prin echipe mobile, dar și alte categorii de persoane (aproximativ 90.000 n.r.), ce va fi derulată în opt centre.

Etapa II de imunizare începe cu vaccinarea beneficiarilor din centrele de îngrijiri rezidențiale, care se va efectua prin două echipe mobile de vaccinare, aceasta desfășurându-se în perioada 15 – 20 ianuarie 2021. Celelalte categorii de persoane, respectiv adulți cu vârsta de peste 65 ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă și lucrători care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale, începe de luni, 18 ianuarie.

„În categoria bolilor cronice se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA)”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalități: prin medicii de familie; individual, prin intermediul platformei RoVaccinare (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login); prin contul unui aparținător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat județului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro; prin structurile de asistență socială de la nivelul unităților administrativ teritoriale (UAT-urilor).

Persoanele adulte sub vârsta de 65 de ani, cu afecțiunile cronice menționate, se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalități: prin intermediul oricărui alt medic de familie; prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat județului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro; prin structurile de asistență socială de la nivelul UAT-urilor.

Persoanele eligibile se pot programa pentru vaccinare indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate. Potrivit reprezentanților instituției Guvernului în teritoriu, beneficiarii centrelor de îngrijire rezidențiale vor fi vaccinați de două echipe mobile, iar pentru restul categoriilor de persoane din etapa a II-a de vaccinare vor fi disponibile în județ opt centre de vaccinare comunitare, la nivelul a șase localități, după cum urmează:

„Menționăm că, pentru început, vaccinarea pentru etapa a II-a se va desfășura într-un total de cinci fluxuri (o cabină vaccinare/centru), câte unul pentru fiecare centru din următoarele localități: Slatina, Caracal, Corabia, Drăgănești Olt, Scornicești, urmând ca celelalte 21 de fluxuri să fie deschise progresiv. De asemenea, precizăm că arondarea localităților pe centre de vaccinare este o măsură luată pentru eficientizarea procesului de vaccinare, însă, aceasta măsură nu împiedică o persoană să se programeze la oricare dintre centrele amenajate la nivelul județului Olt”, mai transmite Prefectura Olt.

Toate informațiile despre imunizarea împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți