Poliţiştii olteni, sprijiniți de voluntari, caută un bărbat, în vârstă de 50 de ani, originar din satul Racovița, comuna Voineasa, care ar fi fost plecat în apropierea pârâului Bârlui, care traversează comuna Bobicești, cu o turmă de oi și nu a mai revenit la domiciliu. Era angajat cioban la un bărbat din Bobicești și potrivit oamenilor legii acesta nu s-a mai întors acasă, cele 70 de oi pe care le avea în grijă fiind găsite miercuri înecate în cursul de apă înghețat. Tot acolo s-ar fi găsit și bâta cu care acesta le mâna la păscut, însă bărbatul nu a fost de găsit.
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bobicești, a fost cel care i-a sesizat pe polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești cu privire la faptul că Florică Țucureanu, care are în grijă turma sa de oi, nu a revenit la domiciliu.
„La data de 20 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au demarat de îndată verificări și activități de căutare a persoanei dispărute. În urma căutărilor efectuate în proximitatea pârâului și în pădurea din localitatea Bobicești, bărbatul nu a fost găsit. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Ciobanul a fost căutat inclusiv în apele înghețate ale pârâului Bârlui care traversează localitatea Bobicești, dar nici urmă de el. Însă, 70 de oi au fost scoase moarte, acestea înecându-se în apă.
Joi, polițiștii din Bobicești și cei ai Serviciului de Investigații Criminale Olt continuă verificările și activitățile de căutare a persoanei dispărute, în activități fiind angrenați și voluntari din comuna Bobicești.
Florică Țucureanu are următoarele semnalmente: 1,60 metri înălțime, constituție atletică, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare. Bărbatul prezintă și un defect de mers, iar la momentul dispariției purta o geacă neagră din fâș, pantaloni negri, cizme de cauciuc și fes albastru.
Forțele de ordine roagă persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea ciobanului să apeleze de urgenţă serviciul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.