Ciobanul dispărut la Bobicești, găsit în localitatea de domiciliu, Voineasa

Florică Țucureanu, bărbatul de 50 de ani, care a plecat să pască o turmă de oi, iar 70 dintre acestea au fost găsite înecate în pârâul înghețat Bârlui, ce traversează comuna Bobicești, și apoi a dispărut, a fost găsit în localitatea de domiciliu. După două zile de căutări, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicesti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat ciobanul în comuna Voineasa, unde acesta locuiește.

Nu se cunoaște ce a făcut ciobanul imediat după ce oile au murit înecate în cursul de apă, însă anchetatorii spun că este posibil să se fi speriat când a văzut ce s-a întâmplat și a fugit, polițiștii declarând că, în tot acest timp în care a fost căutat, acesta s-a aflat în județul Vâlcea, pentru a-și căuta un loc de muncă.  

„Reamintim că poliţiştii au fost sesizaţi în data de 20 ianuarie, cu privire la faptul bărbatul, în vârstă de 50 de ani, nu poate fi găsit. În urma activităţilor desfășurate, inclusiv cu voluntari din comuna Bobicești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești au depistat bărbatul în comuna Voineasa. În perioada plecării de la domiciliu acesta s-ar fi deplasat în județul Vâlcea pentru a-și căuta un loc de muncă”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

După ce a fost găsit, ciobanul a fost dus la sediul Postului de Poliţie Voineasa, unde este audiat cu privire la ce s-a întâmplat, dar și pentru a da informații suplimentare despre restul animalelor, având în vedere că proprietarul, un bărbat de 38 de ani, din Bobicești, a sesizat verbal autoritățile că turma de care acesta se ocupa avea o sută de oi. De precizat este faptul că pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, solicitați de polițiști să intervină la Bobicești, au fost cei care au scos numai 70 de oi moarte, din apele înghețate ale pârâului Bârlui.  

Potrivit unor informații, bărbatul ar fi declarat în fața poliţiştilor că s-a speriat în momentul în care gheața de pe cursul de apă s-a spart atunci când oile au trecut pe acolo. Ar fi încercat să le scoată cu ajutorul bâtei pe care o folosea atunci când le mâna la păscut, dar nu a reuşit și a fugit de teamă. De asemenea, se pare că Florică Ţucureanu avea neînțelegeri și cu proprietarul animalelor, unde acesta era angajat cioban.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<