De la debutul campaniei de imunizare împotriva noului Coronavirus și până la această dată, județului i-au fost repartizate 8.168 doze de ser, toate acestea fiind distribuite celor 12 centre de vaccinare care funcționează în Olt, pentru derularea primelor două etape. Din totalul vaccinurilor, au fost deja administrate la peste 6.100 de olteni, în timp ce alte aproximativ 30.000 de persoane s-au programat pentru a se imuniza anti COVID-19 până la sfârșitul lunii martie.
„6.164 este numărul persoanelor imunizate împotriva infecției cu noul Coronavirus cu vaccinul Pfizer BioNTech până la data de 24 ianuarie, din care 2.722 sunt vaccinate în etapa a II-a. Numărul de programări pentru vaccinarea anti COVID-19, în perioada 18 ianuarie – 31 martie 2021, a ajuns la 29.877, atât pentru etapa I, cât și pentru etapa a II-a de vaccinare”, transmit specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt.
În acest moment, în județ se derulează primele două etape de imunizare împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2, primele vaccinări fiind realizate în data de 4 ianuarie. În cadrul etapei I se vaccinează personalul din domeniile sănătății și social – sistem public și privat, iar etapa a II-a include populația la risc, reprezentată de adulți cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate; lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Totodată, în Olt urmează a se desfășura și etapa a III-a, în cadrul căreia va fi vaccinată anti COVID-19 populația generală.