17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zeci de pensionari au pichetat Prefectura Olt şi au solicitat majorarea pensiilor

- Advertisement -

Câteva zeci de pensionari au protestat miercuri în faţa Prefecturii Olt, solicitând majorarea valorii punctului de pensie cu 40%, precum şi alte facilităţi cum ar fi reducerea impozitului pentru cei cu pensii mai mici de 1.500 de lei şi transport gratuit pentru pensionarii de peste 75 de ani.

„Cerem Guvernului sa respecte Legea 127 din 2020 care prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 40%”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Pensionarul” Olt, Florea Mitroi.

Acesta a susţinut că anul trecut „în mod abuziv” s-a scăzut procentul de majorare a punctului de pensie de la 40% la 14%.

„În mod abuziv, Guvernul României a emis Ordonanţa 135 care a modificat prevederile legii şi s-a scăzut procentul privind majorarea valorii punctului de pensie de la 40% la 14%”, a mai declarat Mitroi.

Preşedintele Asociaţiei „Pensionarul” a punctat că prin acţiunea de miercuri pensionarii urmăresc să atragă atenţia Guvernului asupra prevederilor legale referitoare la creşterea pensiilor.

„Nu ştiu dacă se va rezolva, frică mi-e că nu. Dar noi suntem datori să atragem atenţia Guvernului că are obligaţia de a respecta legea”, a adăugat Florea Mitroi.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți