2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Percheziții la Primăria Cilieni, într-un dosar de delapidare

- Advertisement -

Patru percheziții au loc, marți dimineață, la sediul Primăriei comunei Cilieni și la domiciliile unor funcționari din cadrul aceleiași instituții administrative. Descinderile sunt desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.

„Din cercetări a reieșit faptul că funcţionari din cadrul autorităţii publice locale şi-ar fi însușit aproximativ 350.000 lei din casieria unității, sumele respective fiind încasate de la cetățenii pentru plata impozitelor și taxelor locale, fiindu-le eliberate chitanțe în acest sens, sume care, ulterior, nu ar mai fi fost depuse în totalitate la trezorerie”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În baza unor mandate de aducere, trei angajați ai Primăriei Cilieni urmează să fie conduse la sediul Poliției, pentru a fi audiate cu privire la acuzațiile aduse și a fi dispuse măsuri legale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți