2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Încă 30 de infecţii noi cu COVID-19 şi un deces, raportate miercuri în judeţul Olt

- Advertisement -

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, de la începutul pandemiei și până în prezent, bilanțul cazurilor de Coronavirus înregistrate în Olt este de 10.834. Numai în 24 de ore au fost diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2 alţi 30 de olteni. Continuăm să avem și pacienți internați în spital, reconfirmați cu boala, iar după o săptămână județul apare din nou pe lista deceselor, cu ultimul comunicat miercuri ajungând la un total de 246.

Oficialii de la Centru au transmis că, distinct de cazurile nou confirmate cu COVID-19, în urma retestării pacienților internați în unitățile medicale din județ, care erau deja pozitivi, 11 persoane au fost reconfirmate pozitiv la testarea pentru depistarea infecției cu virusul.

Iar din totalul de 10.834 de persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2, sunt 246 care au încetat din viață, majoritatea acestora având însă și alte probleme de sănătate grave. Un ultim deces a fost raportat miercuri de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, după ce timp de o săptămână în Olt nu a mai fost comunicat niciun oltean care să fi murit din această cauză.

Cel de-al 246-lea deces este al unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, din mediul urban. Acesta s-a internat pe 4 februarie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, în aceeaşi zi fiind şi pozitivat. Din păcate, două zile mai târziu, pe 6 februarie, acesta avea să piardă lupta cu boala, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator, insuficienţă respiratorie protezată mecanic, bronhopneumonie şi infecţia COVID-19. Olteanul avea şi comorbidităţi, respectiv ciroză hepatică decompensată portal şi parenchimatos.

Datele raportate de autoritățile centrale mai arată că rata de incidență a infecțiilor cu noul Coronavirus, cumulată în ultimele 14 zile, este în Olt de 0,66 la mia de locuitori, județul, la fel ca alte 30 de județe ale țării, rămânând în zona verde.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți