12.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Studenți ai Academiei de Poliție din Capitală, stagiu de practică la IJJ Olt

- Advertisement -

Opt studenţi de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureştidesfăşoară, începând de luni, 15 februarie, un stagiu de practică prevăzut în programa de învăţământ. Timp de o lună, respectiv până pe 14 martie, cursanții din anii I, II și III de studiu ai unității de învățământ din Capitală vor fi prezenți la Jandarmeria Olt.   

Activităţile la care i-au parte studenții au debutat cu un program de acomodare cu specificul şi misiunile executate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt.

„Studenţii au fost repartizaţi în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică,  pază şi protecţie instituţională, respectiv structura de Juridic, având posibilitatea să îşi transpună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs. Pe întreaga perioadă a stagiului de practică, studenţii sunt îndrumaţi de tutori ofiţeri jandarmi cu experienţă în activitatea profesională, acordându-se o atenţie deosebită caracterului formativ şi complementar al practicii”, a declarat căpitanul Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți