3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 80 de olteni, amendați de forțele de ordine pentru nepurtarea măștii de protecție

- Advertisement -

Măsurile de protecție sanitară în perioada stării de alertă, având în vedere contextul actual al pandemiei COVID-19, continuă să fie încălcate de cetățenii din Olt. Numai în ultima zi forțele de ordine au amendat peste 80 de persoane pentru nepurtarea măștii, cu aproape 18.000 de lei.

Zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele, dar şi mijloacele de transport în comun, au fost controlate marți cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Sub autoritatea Prefecturii Olt, poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, sunt cei cae au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Peste 240 de forţe de ordine au participat la acțiunile de marți, fiind verificate 118 societăți comerciale, precum şi 72 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate peste 900 de persoane.

Pentru abaterile constatate s-au aplicat 83 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în cuantum de 17.750 de lei, dintre care 81 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 17.750 de lei, și două persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timpul nopții, în intervalul orar 23:00 – 05:00, și fără declarație pe propria răspundere, acestea fiind sancţionate cu avertisment.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți