22.3 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Majoritatea elevilor de la Colegiul „Ion Minulescu” Slatina se întorc în bănci

- Advertisement -

Au fost neînțelegeri vineri, după ce reprezentanții Prefecturii Olt au anunțat că, de luni, toți elevii de la Colegiul Național „Ion Minulescu” al municipiului Slatina ar urma să facă cursurile în sistem online, fiind în scemnariul roșu. Însă, localitatea reședință a județului este în scenariul verde, având o incidență de 0,97 la mia de locuitori, cumulată în ultimele 14 zile, iar în toate unitățile de învățământ orele se vor desfășura prin prezența fizică în bănci a preșcolarilor și elevilor, după ce în ultima săptămână elevii din clasele V – VII și IX – XI au urmat cursurile de acasă. La Minulescu s-a creat o mare confuzie după ce s-a anunțat că în liceu nu este căldură din cauza unor țevi care s-au spart, însă conducerea a anunțat că situația este aproape remediată.

Așadar, mai toți elevii de la Colegiul „Ion Minulescu” pot veni de luni la școală.

„Eu cred că este o greșeală că noi am fost trecuți online. Avem probleme cu căldura, se lucrează pentru că sunt țevi sparte. Am primit acceptul să dăm drumul până se remediază problema, chiar dacă sunt pierderi. Eu nu informez Prefectura Olt, Inspectoratul Școlar trebuie să informeze Prefectura. Eu am informat Inspectoratul Școlar Județean Olt că în urma consiliului de administrație am decis să aplicăm scenariul verde, scenariul 1. De aici cred că s-a creat această problemă, că dacă nu am căldură în școală, nu pot să chem elevii, dar am găsit o soluție”, a spus Christian Ionescu, directorul de la Colegiul Minulescu Slatina.

Nu toți cursanții ar urma, însă, să se întoarcă în bănci, la nivelul instituției de învățământ fiind, potrivit unor informații, două cazuri pozitive de Coronavirus. Unul este în rândul cadrelor didactice de la ciclul primar și altul în cel al liceenilor, la cele două clase, respectiv la a IV-a C și a XI-a A, cursurile desfășurându-se în mediul online.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți