13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cununie civilă organizată la Caracal, întreruptă de polițiști

- Advertisement -

O petrecere care se desfășura duminică în municipiul Caracal a fost întreruptă de polițiști, în urma unor acțiuni care au avut loc în contextul actual al pandemiei de Coronavirus. Era o cununie civilă la care participau în jur de 20 de persoane de etnie romă și astfel organizatorii nu au respectat măsurile de protecție sanitară, trei dintre participanți fiind amendați pentru încălcarea Legii 55 din anul 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de COVID-19.

„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, cu sprijinul jandarmilor olteni, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza localității este organizat un eveniment la care participă mai multe persoane și care nu ar fi fost respectată legislația în vigoare. Cu ocazia verificărilor efectuate, au fost identificate 20 de persoane care participau la o cununie civilă. Evenimentul a fost întrerupt. Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 lei conform Legii 55/2020”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Peste 250 de poliţişti, jandarmi, polițiști locali și pompieri, sub autoritatea Prefecturii Olt, au desfășurat duminică activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În timpul acțiunilor, au fost controlate 76 de societăți comerciale, 48 de mijloace de transport și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse peste 1.100 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți