14.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

12 ani de activitate pentru paramedicii SMURD în județ. Aproape 45.000 de intervenții în această perioadă

- Advertisement -

Ultima zi a lunii februarie are o dublă semnificație pentru salvatorii din Olt. Pe lângă însemnătatea istorică a acestei zile, anul acesta împlinindu-se 88 de ani de la înființarea Protecției Civile din România, paramedicii SMURD au aniversat și împlinirea a 12 ani de la operaționalizarea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare în județ. În toată această perioadă, salvatorii SMURD au participat la aproape 45.000 de intervenție, asistate medical fiind peste 50.000 de persoane.

Doar în ultimul an, paramedicii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au fost prezenți la aproape 5.000 de misiuni, față de puțin peste 1.400 câte au fost în primul an de intervenții.

„Pe parcursul celor 12 ani de activitate, SMURD Olt a înregistrat 44.839 de intervenții, fiind asistate din punct de vedere medical peste 50.000 de persoane. Numărul și complexitatea intervențiilor la care personalul SMURD Olt participă a crescut de la an la an și a ajuns, în anul 2020, la 4.986 de intervenții, față de numai 1.432 de intervenții în anul 2010, când SMURD Olt funcționa cu trei echipaje”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU.

Sursa citată mai arată că, la ora actuală, în cadrul SMURD Olt funcționează șapte echipaje de prim ajutor, tip B2, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje pentru descarcerare. „Împlinirea a 12 ani de la operaționalizarea SMURD Olt, constituie un prilej de a ne exprima prețuirea și mulțumirea pentru toți salvatorii care au contribuit la dezvoltarea acestui serviciu!”, a adăugat reprezentantul inspectoratului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți