5.2 C
Slatina
marți,19 martie,2024

Ultimele Articole

Acțiune în forță a polițiștilor rutieri în orașul Balș și comunele arondate

- Advertisement -

Acțiune fulger marți a polițiștilor Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în orașul Balș și localitățile, în cele șapte ore de misiune continuă aplicând peste 50 de amenzi, în cuantum de aproximativ 21.000 de lei, pentru diverse abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice. Totodată, oamenii legii au constatat două infracțiuni, iar zece șoferi au rămas fără permisul auto după ce au fost depistați băuți în trafic.

Polițiștii Serviciului Rutier Olt au organizat acțiunea destinată creșterii gradului de siguranță în trafic, pe drumurile publice din Balș și din comunele adiacente, cu sprijinul polițiștilor bălșeni. „În acest sens, polițiștii au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru depistarea celor care încalcă legislația privind circulația pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Astfel, în cele șapte ore în care s-a acționat marți, au fost date 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.840 de lei, 45 dintre ele fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice, iar șase pentru încălcarea prevederilor Legii 38 din /2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.                            

Polițiștii rutieri au constatat două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Totodată, au fost reținute zece permise de conducere, pentru conducerea autovehiculelor având o concentrație în aerul expirat mai mică de 0,40 miligrame pe litru, iar în urma activităților desfășurate polițiștii rutieri au retras și trei certificate de înmatriculare, două pentru defecțiuni tehnice și unul pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

Patru taximetriști găsiți cu nereguli

Printre cei care s-au ales cu dosar penal este un bărbat de 48 de ani, din comuna Oboga, pe care polițiștii rutieri l-au depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu, din orașul Balș, fiind sub influența alcoolului. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentraţie de 0,57 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă acum cercetările cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Oamenii legii au mai depistat și patru transportatori autorizați pentru efectuarea de operațiuni de transport în regim de taxi în timp ce foloseau ca taximetriști conducători auto care nu dețin certificate de atestare a pregătirii profesionale. Polițiștii i-au sancționat contravențional pentru încălcarea Legii 38 din 2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți