După ce miercuri am aflat și numele celor doi noi subprefecți ai județului Olt, respectiv Ana Maria Ciaușu, secretar general al Filialei Olt a Partidului Național Liberal, și Fănel Bădici, președintele Organizației Județene a Uniunii Salvați România, joi după-amiaza, în sistem videoconferință, aceștia au depus jurământul de învestirea în funcții. Totodată, jurământul a fost depus și de prefectul de Olt Florin Constantin Homorean, după ce acestuia i-a încetat miercuri mandatul exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect, însă în aceeași zi a fost numit din nou pe post.
În privința prefectului Homorean, care este susținut tot de PNL Olt, a fost vorba doar despre o procedură, numirea lui în funcția de prefect fiind conform legislației actuale, după ce prefecții și subprefecții au fost transformați în demnitari.
„Potrivit Hotărârii Guvernului României 197 din 2021, începând de astăzi (joi n.r.), domnul Florin Constantin Homorean va exercita, în condițiile legii, funcția de prefect al județului Olt. Totodată, începând de joi, potrivit Hotărârii Guvernului României 260 din 2021 și Hotărârii Guvernului României 261 din 2021, doamna Ana Maria Ciaușu și Fănel Bădici vor exercita, în condițiile legii, funcția de subprefect”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Având în vedere situația epidemiologică actuală generată de noul Coronavirus, ceremonia de învestire în funcții s-a desfășurat fără accesul publicului, respectiv mass-mediei.