România înregistrează 428 de focare active de pestă porcină africană

România înregistrează 428 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 36 de judeţe, din care şase în exploataţii comerciale şi şase în exploataţii comerciale de tip A, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Numărul focarelor active este în scădere faţă de raportarea din 26 februarie, când au fost consemnate 443 de focare.


În intervalul 25 februarie – 4 martie 2021 au fost înregistrate 24 de focare noi de pestă porcină africană în 14 judeţe şi au fost stinse 39 în nouă judeţe.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.176 cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.

sursa: Agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<