18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Un șofer din Optași Măgura, prins cu permis auto fals. A prezentat polițiștilor un act eliberat de autoritățile poloneze

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat să acționeze și marți pe drumurile publice din județ pentru siguranța participanților la traficul rutier. În urma abaterilor constatate, oamenii legii au întocmit dosare penale pentru infracțiuni săvârșite de conducătorii auto, unul dintre ei, un tânăr de 24 de ani, din comuna Optași Măgura, fiind oprit în trafic și prezentându-le oamenilor legii un permis fals. Olteanul le-a spus polițiștilor documentul, care ar fi fost eliberat de autoritățile poloneze.

Polițiștii din orașul Potcoava au fost cei care l-au depistat în trafic pe bărbatul din Optași Măgura, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din Potcoava. Șoferul a prezentat oamenilor legii un permis de conducere care ar fi fost eliberat de autoritățile din Polonia. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu figurează ca deținând permis de conducere. Permisul de conducere a fost reținut în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale, uzul de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Și polițiștii Secției de Poliție Rurală Găneasa au depistat un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Grădinari, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fiind sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 0,98 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În prezent, polițiștii  continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, polițiștii Secției de Poliție Rurală Perieți, în timp ce acționau pe raza comunei Șerbănești, au depistat un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un vehicul, fără a deține permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,57 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. În acest caz, oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți