Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Aceeași sursă menționează că, miercuri seara, 10.000 de credincioși stau încă la un rând de 2 kilometri pentru a se închina la racla sfintei chiar în ziua care este sărbătorită în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie.

Timpul de așteptare până la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană a Catedralei din Iași este de aproximativ patru ore.
De joi, 8 octombrie, când a început pelerinajul, 1.013 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în timp ce stăteau la rând, 58 fiind transportate la spital.
Pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, mai ales în ziua de 14 octombrie, este continuu încă din secolul XVII, de pe vremea domnitorului Vasile Lupu.

Cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Moaștele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol.
În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a adus la Iași Moaștele Sfintei Parascheva, așezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi”. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și a celor năpăstuiți.

Pelerinii care au venit în aceste zile la Mitropolia Moldovei și Bucovinei au avut ocazia să se închine și la Sfântul Cuvios Paisie de la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț.

Pelerinajul se sfârșește pe 15 octombrie.
