8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zeci de monede antice, găsite de un polițist pensionar într-o pădure de lângă comuna Radomirești

- Advertisement -

Un fost polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este descoperitorul a 68 de monede, susceptibile a fi antice. Acestea au fost găsite sâmbătă într-o pădure de lângă comuna Radomirești, omul legii, pensionat din anul 2016, folosind un detector de metale pe care îl deținea legal.

La fața locului au fost solicitați să intervină polițiștii din Dăneasa. Chiar găsitorul, pe numele său Paul Durcă, pasionat de căutarea vestigiilor, a sunat la Poliție.

„Rezervistul a sesizat telefonic polițiștii Secției de Poliție Rurală Dăneasa cu privire la descoperea făcută. Vestigiile arheologice au fost descoperite cu ajutorul unui detector de metale pe un teren din afara comunei Radomirești. Bărbatul este autorizat și deține legal detectorul de metale folosit”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa citată a mai spus că cele 68 de monede găsite de fostul polițist sunt argintii și prezintă inscripția MAKEDON, iar acestea urmează a fi predate administrației locale și supuse expertizării în vederea stabilirii autenticității.

Fostul om al legii a mai dat peste alte două monede în aceeași zonă

Polițistul pensionar a postat și pe pagina sa de socializare descoperirea pe care a făcut-o, iar ulterior pe pagina de Facebook a comunității detectiștilor din România „DetectieMetal.com”, a revenit cu o completare, spunând că în loc de 68 de monede din argint care ar data din secolul 2 ante Chr. au fost de fapt 70 găsite.

„Hobby. Despre unul sau altul se spune că are o păsărică la cap, unii au mai multe, ba sunt și cazuri despre care se spune că au un stol. Printre ei mă includ și pe mine. N-aș putea spune că am un stol dar trei se pot număra (apicultura, șahul și detecția de metale). Despre detecția de metale vreau să vorbesc, acesta fiindu-mi cel mai nou și cu siguranță cel mai puternic hobby. Azi, 13, zeița Fortuna și toți zeii norocului au fost cu mine. Nu mai puțin de 68 monede din argint am scos la lumină (sec. 2 aCh.)”, a postat acesta pe pagina de socializare.

Duminică, acesta a revenit cu o completare a postării făcută inițial pe pagina „Detectie Metal.com – Comunitatea detectiștilor din România: „Revin cu o completare la postarea de ieri, 13 martie 2021. În speranța de a mai recupera eventualele cioburi ale vasului m-am deplasat la locul cu pricina. În nebunia de ieri, cinci polițiști și trei civili, dar și a lipsei de profesionalism, la o distanță de doi metri, am mai găsit două monede. Deci scorul a urcat la 70”.

Descoperirea monedelor, care, potrivit lui Laurențiu Guțică, doctor în istorie și fost director al Muzeului Județean Olt, fac parte din tezaurul monetar „Tetradrahme Macedonia Prima” cu datare în perioada 158 – 150 ante Chr., a fost făcută de Paul Durcă la nici 250 de metri de casa părintească din Radomirești, într-o zonă împădurită cu salcâmi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți