18.6 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ministrul Sănătății, interpelat de deputatul de Olt Emil Albotă

- Advertisement -

Două mari probleme cu care se confruntă românii, dar și sistemul de Sănătate, au fost aduse în atenție luni ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de deputatul PSD de Olt Emil Florin Albotă. Una dintre interpelările parlamentarului social democrat a făcut referire la faptul că trebuie remediată situația semnalată de Observatorul Român de Sănătate, referitoare la faptul că aruncă până la 60.000 de litri de plasmă, iar cealaltă are legătură cu acordarea de servicii de sănătate bolnavilor cronici, care ar trebui să aibă întotdeauna acces la acestea.  

Deputatul PSD de Olt a vorbit despre ambele interpelări avute la adresa ministrului Voiculescu, de la care așteaptă să primească răspuns, într-o scurtă postare făcută pe Facebook.

„Prima se referă la măsurile necesare pentru remedierea situației semnalată de Observatorul Român de Sănătate, aceea că, anual, România aruncă până la 60 mii litri de plasmă, cu care ar putea fi tratați mii de pacienți, care au nevoie de imunoglobuline, pentru că nu avem infrastructura și legislația pentru colectare. A doua vizează strategiile ministerului pentru accesul continuu la serviciile de sănătate pentru bolnavii cronici, bolile cronice fiind principala cauză de deces, internare în spital și handicap fizic, la nivelul populației adulte și vârstnice din România”, a postat parlamentarul Emil Albotă.

Totodată, deputatul oltean a menționat faptul că bolile cardiovasculare reprezintă cauza a 42% dintre decesele înregistrate în rândul populației masculine și respectiv 55% din decesele din rândul femeilor din Uniunea Europeană, inclusiv în România.

„Într-o lume guvernată de pandemie, sănătatea este primul punct pe ordinea de zi a oricărui stat. Încercăm, astfel, să aducem în vizorul autorităților decidente problemele pe care le întâmpină pacienții din România și să-i determinăm să ia act de ele”, a adăugat deputatul PSD.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți