7.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii și jandarmii olteni au verificat noile restricții de circulație

- Advertisement -

Duminică s-a prelungit starea de alertă, în contextul actual al pandemiei de Coronavirus, iar din această zi circulația este restricționată între orele 22:00 – 05:00, cu o oră mai mult față de până acum, ieșirea pe stradă în acest interval orar fiind permisă doar în situații de excepție. Pentru a vedea dacă oltenii respectă aceste noi restricții, oamenii legii au fost prezenți în trafic imediat după ora 22:00 a nopții de duminică spre luni.   

Acțiunea defășurată în contextul instituirii noilor restricții de circulație, potrivit Legii 55 din anul 2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a avut scop informativ-preventiv. „Polițiștii și jandarmii olteni au fost prezenți la datorie pentru a le aduce cetățenilor la cunoștință noile modificări legislative. Echipele mixte nu au neglijat verificarea respectării normelor de protecție de către populație”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.  

Potrivit sursei citate, Hotărârea de Guvern 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României a intrat în vigoare începând cu data de 14 martie, pentru 30 de zile. „Hotărârea stabilește măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Ca noutate, este prevăzută interzicerea deplasării în afara locuinței între orele 22:00 și 05:00, dar și limitarea cazării în mai multe destinații turistice. Până la data de 13 martie, interdicția de deplasare în afara locuinței era stabilită între orele 23:00 și 05:00”, a adăugat reprezentantul IPJ Olt.

În prezent, circulația pe stradă după ora 22:00 și până la ora 05:00 este permisă doar în situații excepționale, cu prezentarea unei declarații pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți