14.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Restricții suplimentare luate de autorități în orașul Corabia și cinci comune

- Advertisement -

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat luni hotărârea 20 din acest an cu privire la introducerea de restricții în orașul Corabia, dar și în cinci comune – Baldovinești, Băbiciu, Voineasa, Găvănești, Deveselu, în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pe lângă comuna Slătioara, care era deja în zona roșie, în scenariul roșu au intrat la începutul acestei săptămâni încă două localități oltene unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori, respectiv Baldovineşti – 3,72 şi Băbiciu – 3,38.

Reprezentanții Prefecturii Olt spun că pentru aceste două comune se aplică începând de marți, 16 martie, pentru o perioadă de două săptămâni, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din Hotărârea Guvernului 293 din anul 2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 2 și 3 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Totodată, sunt patru localități din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 la 1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori, respectiv Voineasa – 2,84, Corabia – 2,82, Găvăneşti – 2,14 şi Deveselu – 1,60.

Pentru aceste comune se aplică, începând tot cu data de 16 martie, pentru o perioadă de două săptămâni, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293/2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 2 și 3 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Autoritățile oltene mai reamintesc că, pentru celelalte localităţi ale Oltului, cu excepția Baldovinești, Băbiciu, Voineasa, Corabia, Găvănești, Deveselu, Icoana, Schitu, Optaşi Măgura, Potcoava, Morunglav, Vulpeni, Milcov, Iancu Jianu, Slătioara, Teslui, Balş, Piatra Olt, Vădastra, Obârşia, Baldovineşti, Slatina, Pârşcoveni, Băbiciu, Ştefan cel Mare şi Bărăşti, adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 293 din 2021, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:

– desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00 – 22:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 2 și 3 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Conform datelor transmise de sprecialiștii Direcţiei de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile în judeţul Olt este luni de 1,20 la mia de locuitori, iar în 46 de localităţi nu a fost înregistrat, în două săptămâni, nici un caz pozitiv COVID-19.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți