0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Care este stadiul lucrărilor pe șantierul Drumului Expres ce tranzitează județul Olt. Anunțul ministrului Transporturilor

- Advertisement -

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a venit cu noi precizări referitor la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură realizate în regiunea Oltenia, respectiv Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești, care tranzitează și județul Olt. Dacă în privința Tronsonului II lucrările de pe șantier sunt realizate în proporție de 65%, la nivelul Tronsonului III al șoselei de mare viteză care trece prin Olt săptămâna trecută a fost dată autorizația de construire.

În total, sunt șase proiecte rutiere și două proiecte feroviare care vor fi realizate în Oltenia. „Venim cu vești bune pentru Oltenia. Și vorbim de 6 proiecte rutiere și 2 proiecte feroviare. La unele deja sunt șantiere deschise și se lucrează în teren, la celelalte facem partea de pregătire pentru ca, în următorii ani, acestea să devină realitate”, a declarat ministrul Transporturilor.

Cătălin Drulă a făcut precizări detaliate despre fiecare dintre aceste investiții, una dintre acestea fiind Drumul Expres, cu cele patru tronsoane, două dintre acestea tranzitând și județul Olt.

„Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este de acum deblocat integral! Lucrările pot începe și pe ultimii kilometri ai tronsonului – Guvernul a adoptat în ședința de astăzi (miercuri n.r.) o hotărâre pentru exproprierea ultimilor 3 kilometri ai tronsonului. Pe Tronsonul 2 de 40 kilometri, lucrările sunt la 65% stadiu fizic, constructorul lucrează din plin și până la finalul anului această variantă ocolitoare pentru localitățile Balș și Slatina va fi dată în trafic. Pe Tronsonul 3 de 31,7 kilometri am emis săptămâna trecută autorizația de construire, lucrările urmând să se finalizeze în 2022, iar pe Tronsonul 4 așteptăm soluționarea contestațiilor pentru a putea semna contractul de execuție”, a precizat ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Două tronsoane ale șoselei de mare viteză, respectiv II și III, tranzitează județul Olt. Tronsonul II, cu Loturile 1 și 2, care începe de la limita județelor Dolj și Olt și trece pe teritoriile localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare, acesta incluzând și centurile de ocolire ale orașului Balș și municipiului Slatina, dar și Tronsonul III care tranzitează unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești până la limita județelor Olt și Argeș, unde deja s-a dat startul de demarare a lucrărilor.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești are o lungime de 121,185 kilometri și o valoare estimată la puțin peste 5,5 miliarde de lei, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Șoseaua de mare viteză care va avea o rută expresă cu câte două benzi pe sens ar urma să fie finalizată, conform proiectului, la sfârșitul anului 2023.

Și unul dintre cele două proiecte feroviare are legătură cu județul Olt. „Pe calea ferată București – Craiova, am cerut CFR SA să lucreze cu prioritate la ridicarea principalelor restricții și limitări de viteză, pentru a reduce timpul de călătorie care acum este de aproximativ 3 ore și 30 de minute”, a adăugat ministrul Drulă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți