19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un bătrân din Dăneasa, găsit după aproape opt ore de la dispariție. Se rătăcise în păpurișul unui canal de irigații

- Advertisement -

Un bărbat, în vârstă de 82 de ani, din comuna Dăneasa, care dispăruse de acasă vineri, în jurul orei 14:00, și nu s-a mai întors. Acesta locuia împreună cu un nepot, însă dispariția sa a fost anunțată la Poliție de fiul acestuia, stabilit în municipiul București, undeva la ora 20:00. Mai mulți polițiști, precum și jandarmi și voluntari, printre care s-au aflat și primarul Nicolae Soare și viceprimarul Cornel Paul Ionescu, s-au mobilizat pentru a-l căuta pe bătrân care avea să fie găsit rătăcit prin păpurișul unui canal de irigații.

Au trecut aproape opt ore de când plecase de la domiciliu și nu se mai întorsese, bătrânul având să fie găsit undeva în jurul orei 21:30, după o oră și jumătate în care forțele de ordine și voluntarii l-au găsit.  

„La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dăneasa a Inspectoratului de Poliție Județean Olt, fiind mobilizate efective sporite. Datorită căutării pe timp de noapte precum și a întinderii zonei de de verificare, s-au format echipe de căutare, în sprijinul polițiștilor venind peste 30 de persoane, jandarmi, voluntari de pe raza comunei, precum și primarul și viceprimarul localității. Aceștia s-au mobilizat și au început căutările în zona din apropierea casei și pe raza satului unde locuia bătrânul. După o oră și jumătate de căutări, bărbatul a fost găsit la aproximativ un kilometri de sat, fiind rătăcit prin păpurișul canalului de irigații”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

La momentul găsirii, bătrânul de 82 de ani era conștient, dar dezorientat, fiind solicitată în zonă intervenția unui echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, pentru a-i acorda îngrijiri medicale. „Inspectoratul de Poliție Județean Olt le mulțumește tuturor celor care au venit în sprijinul forțelor de ordine, ajutând la găsirea rapidă și în siguranță a bărbatului”, a adăugat reprezentantul instituției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți