Eveniment rutier în cursul serii de duminică, în jurul orei 17:20, pe Drumul Județean 546, în satul Proaspeți al comunei Curtișoara. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce șoferul acesteia ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit de pe drum. Un bărbat de 31 de ani, originar din comuna Oporelu, pasager în autoturism, a ajuns la spital, în timp ce conducătorul auto se pare că s-a făcut nevăzut, fugind pe un câmp din apropierea locului în care acesta a avut loc.
În urma evenimentului, mai multe echipaje de pompieri au acționat la fața locului.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit la accidentul rutier petrecut în comuna Curtișoara. La sosirea echipajelor, autoturismul implicat în eveniment a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat pe o parte, iar o persoană a fost găsită în afară acestuia, conștientă. Pacientul, în vârstă de 31 de ani, din comuna Oporelu, a fost preluat de echipajul SMURD, cu dureri toracice și excoriații la cap și transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
În zonă au intervenit și polițiștii rutieri pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, având în vedere că șoferul nu a fost găsit.
„La data de 21 martie, în jurul orei 17:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 546, pe raza comunei Curtișoara. La fața locului a fost găsit un singur autoturism avariat. Un bărbat de 31 de ani, din comuna Oporelu, pasager în autoturism, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a fost găsit la fața locului, polițiștii desfășurând activități specifice pentru identificarea acestuia si luarea măsurilor legale”, spune Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.