3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Femeie din Pleșoiu, dispărută de mai bine de 24 de ore, căutată de polițiști

- Advertisement -

Poliţiştii din Olt caută o femeie, în vârstă de 40 de ani, din comuna Pleșoiu, care a plecat de acasă în urmă cu mai bine de 24 de ore și nu s-a mai întors.

Sora acesteia a anunțat dispariția sa la Poliție, iar oamenii legii fac tot ce le stă în putință pentru a o găsi.

„Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Găneasa au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că sora sa, Irina Costea, la data de 22 martie, în jurul orei 20:00, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu a revenit. Polițiștii din Găneasa, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au demarat de îndată verificări și activități de căutare a persoanei dispărute”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele femeii de 40 de ani, din Pleșoiu, dispărută de mai bine de o zi, sunt 1,60 metri înălțime, constituție astenică, păr vopsit castaniu și ochi căprui, iar la momentul plecării de acasă aceasta purta pantaloni negri cu buline albe, hanorac negru și era încălțată în papuci.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze de urgență serviciul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți