10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Președintele CJ: „Este unul dintre cele mai proaste bugete pe care le-am avut în ultimii 10 ani”

- Advertisement -

Oltul nu va beneficia anul acesta de proiecte majore de investiții, având în vedere bugetul pe care îl va avea județul în 2021. Chiar Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean, a declarat că nu vor fi deschise proiecte majore în acest an, bugetul fiind unul dintre cele mai proaste avut de județul Olt în ultimii 10 ani.

Reprezentantul celei mai importante instituții administrative din Olt a spus că bugetul județului nu permite începerea unor noi investiții și abia dacă vor putea finanțate în continuare unele proiecte deja demarate.    

„În acest an, proiecte majore nu putem să deschidem, pentru că aşa cum v-am spus, încă de la început, de când a fost pus pe transparență, cred că este unul dintre cele mai proaste bugete pe care le-am avut în ultimii 10 ani. Abia reuşim să finanţăm în continuare unele investiţii, de investiţii noi nici nu se pune problema să deschidem. Încercăm să finanțăm în continuare, sunt investiţii către care nu am alocat foarte mulţi bani, deci nu le vom termina anul acesta, pentru că nu avem acei bani. Încă odată, subliniez, în ultimii 10 ani, cred că anul acesta este unul dintre cele mai proaste bugete pe care le-am avut”, a declarat Marius Oprescu.

Președintele CJ Olt a adăugat că bugetul ar urma să fie aprobat de aleșii județului peste două săptămâni, în prezent acesta fiind în transparență: „Am pus deja de luni (22 martie n.r.) în transparenţă bugetul judeţului, termenul fiind de 15 zile, după care vom avea o şedinţă extraordinară  a Consiliul Judeţean în care se va aproba bugetul de anul acesta. Suma este relativ apropiată de cea de anul trecut, pentru că știți foarte bine că nici în 2020 nu a fost un buget extraordinar”, a Marius Oprescu.

Potrivit proiectului care este acum în transparență, bugetul local al județului Olt pentru anul 2021 este de puțin peste 290 milioane de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți